Vizita Guvernator


Guvernatorul Districtului 2241 Rotary România-Republica Moldova, în vizită la Alba Iulia. Vezi ce proiecte ambiţioase şi-au propus rotarienii din Alba în 2013

Guvernatorul Districtului 2241 România-Republica Moldova, Daniel-Radu Popescu împreună cu asistentul guvernator Alexandru Ozunu (decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca) s-au aflat miercuri, 16 ianurie, în vizită oficială la Alba Iulia. Aceştia au participat începând cu ora 11.00, la o conferinţă de presă, ce a avut loc la Hotel Parc,  în cadrul căreia  s-au reunit o parte din preşedinţii cluburilor Rotary din Alba. Este vorba despre Liliana Ciobotă – preşedintele RC Alba Iulia, Valentin Frăcea – preşedintele  RC Alba Iulia Civitas Solis  şi preşedintele clubului  Rotary Teiuş, Mirel Vasile Hălălai. În cadrul conferinţei au fost prezentate o serie de proiecte desfăşurate de cluburille Rotary din Alba  dar şi câteva desfăşurate la nivel naţional.

Radu Popescu a ţinut să menţioneze că acţiunile cluburilor Rotary sunt dedicate comunităţii și că toate se bazează pe voluntariat și prietenie. Acesta a precizat faptul că printre proiectele mai importante derulate la nivel de District se numără unul privitor la copiii din România diagnosticați cu afecțiuni cardiace grave, care sunt trimiși la operație în Israel, organizația suportând toate costurile. Proiectul se derulează de doi ani și va mai continua încă cel puțin trei ani.

“Acţiunile noastre, după cum ştiţi, sunt dedicate comunităţii. Printre proiectele la nivel de District se află  proiectul “Salvaţi inima unui copil”, prin care noi operăm gratis în Israel, copiii cu probleme cardiace. Cluburile din districtul nostru acoperă cheltuielile ocazionate de analizele pe care le fac copiii aici şi transportul pentru mame şi copii dus-întors din Israel. De curând, mai exact săptămâna trecută, Clubul Rotary Alba Iulia a făcut o donaţie către contul în care se adună toate aceste fonduri, de unde sunt trimişi copii pentru a fi operaţi. Din păcate nu putem să operăm decât 10 copii pe an, atâţia cât sunt alocaţi Disctrictului nostru. Este o colaborare cu districtul Rotary din Israel şi cu Fundaţia “Salvaţi inima unui copil”. Îîn curând vom trimite prima echipă de medici români pe care să o specializăm în astfel de operaţii pentru nou-născuţi, astfel încât să încercăm să rezolvăm problema la noi în România. Sunt foarte mulţi care sunt pe liste de aşteptare iar oricum noii-născuţi nu pot fi trimişi pentru a fi operaţi în Israel”.

Potrivit acestuia, în acest moment, Rotary International, District 2241- România – Republica Moldova numără aproximativ 3000 de membri, organizaţi în peste 100 de cluburi.

Preşedinţii cluburilor Rotary din Alba, prezenţi la eveniment, au ţinut să prezinte o parte din proiectele, aflate în curs de realizare, din acest an.

Liliana Ciobotă, preşedintele Clubului Rotary Alba Iulia a amintit de un proiect ce are în vedere achiziţionarea unei salvări SMURD, care să funcţioneze doar pe raza judeţului Alba, precum și de chartarea unui club Rotary la Aiud.

„Clubul Rotary Alba Iulia are în derulare foarte multe proiecte. Unul s-a amintit deja „Salvaţi inima unui copil”, care sunt convinsă că va continua şi cu alte acţiuni pe care le vom desfăşura noi. Dar vreau să amintesc de un proiect care cred că o să fie deosebit pentru Alba Iiulia. Este vorba despre implicarea noastră în SMURD. De curând, la Alba Iulia a avut loc inaugurarea unui punct SMURD, unde o mare contribuţie a avut-o colegul nostru, doctorul Crişan Aurel, şeful secţiei de Urgenţe din Alba Iulia. Săptămâna trecută, la întâlnirea noastră, am stabilit că în acest proiect trebuie să implicăm şi alte cluburi şi suntem hotărâţi să realizăm o investiţie mare în acest proiect. Ne gândeam la posibilitatea de a reuşi să achiziţionăm o salvare care să poate fi folosită doar pe raza judeţului Alba. Dorim de asemenea să chartăm (înfiinţăm) un club în Alba, şi anume la Aiud, unde deja  s-a stabilit un nucleu de membri”.

Preşedintele Clubului Rotary Teiuş, Mirel Vasile Hălalai, a ţinut să menţioneze că, în aproximativ un an şi jumătate, de când a luat fiinţă clubul, a reuşit să se implice în viaţa comunităţii destul de mult. Printre proiectele derulate a amintit de reabilitarea stadionului din Teiuş, a cărui costuri s-au ridicat la suma de 6000 de euro şi au fost suportate integral de Club Rotary Teiuş. De asemenea, aceasta a anunţat că printre proiectele importante din acest an să află reabilitarea orologiului Bisericii Reformate din localitate.

 „Împreună cu colegii mei, oameni care au înţeles că a servi mai presus de sine însuţi este nu numai o deviză, trebuie să fie şi o necesitate, ne-am implicat profund în viaţa localităţii, prezenţa noastră a fost activă, în aproape toate sectoarele vieţii sociale. Aş începe cu activitatea sportivă, unde prin sprijinul Clubului Rotary am făcut o investiţie de aproximativ 6000 de euro, pentru reabilitarea stadionului de fotbal din Teiuş, care era o ruină la un moment dat, iar împreună cu colegii mei am reuşit să-i redăm viaţa. Aspectul social nu-mi este străin, dovadă că ne-am implicat de fiecare dată în stimularea performanţei copiilor cu o situaţie materiale mai deosebită. De asemenea, pentru anumite localităţi ale Teiuşului, mai izolate, care au un acces mai greu la informaţie, am reuşit să pornim dotarea unui mic cabinet informatic, cu calculatoare noi. Deocamdată s-a achiziţionat unul, urmează alte două. Se mai are în vedere punerea în valoare a unui monument istoric –  Biserica Reformată, la care dorim să-i reabilităm orologiul, în aşa fel încât să redevină un simbol al localităţii aşa cum a fost până acum.”

Valentin Frăcea, preşedintele Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis  a declarat că în acest an în cadrul Asociației se află în curs de realizare un număr de 19 proiecte, dintre care a ţinut să amintească câteva mai importante: dotarea spitalului de Penumoftiziologie din Aiud cu un bronhoscop, amenajarea unui parc de educare prin aventură în Parcul Dendrologic Alba Iulia, amenajarea  bucătăriei din cadrul Congregației Sfântul Iosif din Alba Iulia, amenajarea şi darea în folosinţă a Observatorului astronomic de la Biblioteca Batthyaneum, precum şi un proiect de informare şi depistare precoce a cifoscoliozei, derulat în Alba Iulia şi Sebeş, în cadrul căruia vor fi evaluaţi peste 4000 de copii din clasele 0 -VIII.

“Un proiect de anvergură pentru care clubul nostru a demarat discuţiile cu directorul Bibliotecii Naţionale a României este “Amenajarea şi darea în folosinţă a Observatorului astronomic din cadrul Bbibliotecii Batthyaneum.De asemenea, vreau să amintesc despre un proiect derulat în parteneriat cu clubul Rotary din Germania şi finanţat de Rotary Internaţional. Este vorba despre amenajarea unei bucătării pentru Congregaţia Sf Iosif.  Cu siguranţă cunoaşteţi situaţia de la această Congregaţie, care a apărut în urmă cu doi ani în unele articole cum că nu ar fi respectate standardele pentru cei îngrijiţi în căminul acestei organizaţii. Noi, cei de la clubul Civitas Solis, ne-am implicat şi am reuşit să amenajăm bucătăria acestei fundaţii. Este vorba despre o investiţie de 21.500 de dolari. Săptămâna trecută au venit ultimele echipamente şi urmează doar să mai întocmim raportul final.

Un alt proiect mai mare se află în derulare în parteneriat cu 4 cluburi din România (Alba Iulia, Blaj, Mediaş şi Sibiu) şi 4 cluburi din Anglia, cu susţinere de la Rotary Internaţional, în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba, amenajarea unui parc de educare prin aventură în Parcul dendrologic din Alba Iulia. Contribuţia noastră în acest proiect va fi de 22.000 de dolari.

De asemenea, mai avem alte două proiecte importante. Unul dintre ele (în valoare de 58.000 de dolari), aflat în colaborare cu Clubul Rotary din Vichy – Franţa pentru dotarea Spitalului  de Penumoftiziologie din Aiud,  cu un bronhoscop, care peste 80% este ca şi aprobat, iar celălalt, un proiect de informare şi depistare precoce a cifoscoliozei, cae se va  derula în Alba Iulia şi Sebeş în parteneriat cu colegii de la aceste cluburi, în cadrul căruia vor fi evaluaţi toţi copiii din clasele 0 – VIII. Este vorba despre aproximativ 4000 de copii care vor fi evaluaţi şi diagnosticaţi şi li se vor face recomandări pentru a preveni această patologie.”

Până acum, în judeţul Alba există 6 cluburi Rotary, 2 în Alba Iulia şi câte 1 la Sebeş, Teiuş , Blaj şi pe zona Abrud-Câmpeni.

  • Bookmark and Share