Observatorul Astronomic

Rotarienii Clubului Civitas Solis Alba Iulia şi-au propus pentru acest an o serie de proiecte, printre care unul de mare anvergură. Este vorba despre „Amenajarea şi darea în folosinţă a Observatorului astronomic din cadrul Bibliotecii Batthyaneum”.

Aşa după cum a declarat Valentin Frăcea – preşedintele Clubului Rotary Alba Iulia – Civitas Solis, în cadrul unei conferinţe de presă, ce a avut loc miercuri, 16 ianuarie, la Hotel Parc, propunerea urmează a fi analizată de directorul Bibliotecii Naţionale a României.

“Un proiect pe care Clubul nostru îl are în vedere şi pentru care a demarat deja discuţiile, în urmă cu o lună, cu directorul Bibliotecii Naţionale a României, doamna Elena Târziman, în administrarea căreia se află Biblioteca Batthyaneum, este „Amenajarea şi darea în folosinţă a Observatorului astronomic din cadrul Bibliotecii Batthyaneum”. Sperăm să reuşim acest demers, sunt câteva aspecte mai sensibile care trebuiesc reglementate şi negociate”, a declarat Valentin Frăcea.

De asemenea, acesta a precizat că propunerea urmează a fi analizată de doamna Elena Târziman, care are deja în vedere un proiect pentru renovarea întregii clădiri. “Se gândesc să ne ia pe noi parteneri în acest proiect în momentul în care vor reuşi să-l impună pe fonduri structurale europene. Ei să continue cu partea de restaurare a întregii clădiri, iar noi să ne ocupăm de acest demers. Este o chestiune de lungă durată, ce probabil va fi cuprinsă în proiectele 2014 – 2020. Noi am dorit să începem acum, însă dânsa spunea că nu poate să rupă partea aceasta. Rămâne să mai discutăm”, a spus Frăcea.

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia a fost înfiinţată în 31 iulie 1798, din iniţiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Batthyány Ignác (1741-1798). Alături de un observator astronomic, mai multe colecţii cu caracter muzeal, biblioteca constituia o parte a fundaţiei culturale de interes public creată de acesta cu denumirea de Institutum Batthyaniani/ Institutul lui Batthyani din Alba Iulia. Edificiul, construit în stil baroc între 1719-1738, a suferit modificări în cursul secolului al XVIII-lea impuse de destinaţiile succesive ale acestuia: biserică cu două turle (1719-1784), depozit apoi spital al armatei (1786-1792) şi observator astronomic şi bibliotecă (1792-1798). Observatorul astronomic a funcţionat numai până la Revoluţia din 1848, când a fost bombardat. Ulterior, a fost transformat în muzeu, destinaţie cu care a mai funcţionat vreme de un secol. Biblioteca a funcţionat neîntrerupt până astăzi.

La conferinţa de presă de miercuri au luat parte, ca invitaţi speciali, Radu Popescu, guvernator al Districtului 2241 România – Republica Moldova al Rotary International şi Alexandru Ozunu – asistent al guvernatorului (aceştia s-au aflat în vizită oficială la cluburile Rotary din Alba), dar şi preşedinţii cluburilor RC Alba Iulia, RC Alba Iulia Civitas Solis şi Rotary Teiuş –  Liliana Ciobotă, Valentin Frăcea, respectiv Mirel Vasile Hălălai.

  • Bookmark and Share