Rotary plantează 2018

Cu mult soare în suflet, membrii Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis au participat duminică la acțiunea de plantare a sute de puieți de salcâm, în comuna Ciugud. Această acțiune ce face parte din proiectul rotarian „Rotary plantează”. Proiectul are ca scop plantarea a un milion de arbori în fiecare an, în întreaga lume, contribuind astfel la salvarea planetei noastre.

În acest an, în cadrul acțiunii s-au alăturat peste 100 de elevi și cadre didactice de la Școala „Mihai Eminescu” din Alba Iulia. Nici cei mai mici, copiii din Clubul Rotakids Alba Iulia, nu au stat acasă, ci au venit și au plantat și ei salcâmi, sub atenta supraveghere și îndrumare a adulților, a reprezentanților Romsilva și a Primăriei Ciugud.

„După ce am acoperit și plantat suprafața atribuită nouă, clubului Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, am mers cu toții și i-am ajutat pe prietenii de la Lions Club Alba Iulia – ce aveau tarlaua alături de noi – și i-am ajutat să termine plantarea puieților . Astfel, cluburile și-au dat mâna încă o dată pentru realizarea unei acțiuni în slujba comunității. Ne bucurăm că tot mai mulți tineri și adulți ni se alătură în acțiunile noastre și ”A servi mai presus de sine” nu mai este doar un deziderat al Rotary Internațional”, au transmis membri Rotary Club Civitas Solis Alba Iulia.