Rotary Alba Iulia Civitas Solis

Inaugurarea camerei de audiere pentru minori

Inaugurarea camerei de audiere pentru minori

Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis a lansat proiectul “Ascultă Vocea Mea Curajoasă!” în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba, cu scopul de a oferi un mediu sigur și adaptat pentru audierea minorilor care sunt victime sau martori ai infracțiunilor.
Ca parte a acestui proiect, Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis a inaugurat o cameră specială de audiere pentru minori la sediul DGASPC Alba.
Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect!
Vă invităm să citiți mai jos comunicatul de presă.
 

Marți, 19 martie 2024, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului ( DGASPC) Alba de la Centrul Arnsberg, aflat pe strada Mihai Viteazul din Alba Iulia, a fost inaugurată noua cameră de audiere pentru minori. Camera specială de audiere a fost realizată de Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis ( RCAIS ) în cadrul proiectului ” Ascultă vocea mea curajoasă!„, în colaborare cu Consiliul Județean Alba și DGASPC Alba, instituții ce au pus la dispoziție spațiul necesar.

La eveniment au fost invitați: Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, Dogaru Florin, inspector șef al Inspectoratului de Poliție Alba, Adrian Căbulea, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Alături de membrii clubului rotarian, au fost prezenți conducerea și specialiști din cadrul DGASPC Alba, instituție care va utiliza această cameră în activitatea sa. De asemenea au participat reprezentanți rotarieni ai Districtului 2241 România și Republica Moldova: Florin Mărginean – Past District Governor 2022-2023 și Ovidiu Coș – Past District Governor 2000-2001.

După cum a precizat directorul general al DGASPC Alba, domnul Valentin Frăcea, una din activitățile principale ale instituției este protecția și apărarea intereselor copiilor. Audierea copiilor victime sau martori ale infracțiunilor realizată de psihologi, reprezintă o activitate extrem de delicată  ce va fi realizată de acum încolo într-un spațiu prietenos cu acești copii.

 

Președintele Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis în mandatul 2023-2024, domnul Emil Ciobota, a precizat: ”Proiectul Ascultă vocea mea curajoasă! , îl dedicăm copiilor care sunt victime sau martori ale unor infracțiuni și care, traumațizați, sunt prinși în hățișul sistemului judiciar.  Când drama unui copil ajunge într-un dosar la asistența socială, la poliție sau la parchet, acel copil trăiește o nouă traumă, cea de a povesti, ca victimă – ce a trăit, sau, ce a văzut – ca martor, în instituții impozante și austere, neadecvate vârstei și inocenței. Pentru a putea realiza în întregime acest proiect și a putea fi dat azi în folosință, alături de noi au fost firme din municipiul Alba Iulia, din județul Alba și din țară. În același timp, la realizarea acestui proiect, ne-au stat alături colegii rotarieni din țară– District 2241 România și Republica Moldova, Rotary Club București, Rotary Club București Cișmigiu.

Doamna Elisabeta Șandru – past president RCAICS în mandatul 2022 – 2023, a făcut o prezentare a camerei de audiere: ”Spaţiul include o camera de audiere a minorilor şi o cameră tehnică, separată printr-un perete izolat fonic şi o fereastră unidirecţională, grup sanitar, mobilier adecvat minorilor și aparatură audio-video pentru înregistrare. Prin munca voluntară a colegilor din club și a familiilor acestora, am demarat lucrările de renovare ce au presupus demolare și reconstrucție a zidăriei, refacerea și readaptarea grupului sanitar în întregime, pentru a fi funcțional pentru minorii cu dizabilități fizice, realizarea părții electrice și de cablaj pentru aparatura audio – video, construirea zidului și încastrarea ferestrei unidirecționale, zugrăvirea întregului spațiu și echiparea cu mobilier adecvat a celor două camere – cea în care este audiat copilul de către psiholog și cea în care asistenți sociali, polițiști, procurori, consilieri de probațiune vor asista la audiere fără a intimida minorul.

Întregul proiect a reprezentat o investiție de peste 35.000 lei, dar mai ales implicare, dăruire și muncă voluntară.

Din partea Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel a felicitat Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis pentru realizarea camerei de audiere a minorilor și pentru munca în folosul comunității. La rândul lor domnul prim-procuror Adrian Căbulea și domnul inspector șef Forin Dogaru au evidențiat importanța realizării unei camera de audiere minori, cu elemente și materiale suport care să ajute copiii trecuți printr-o situație limită să își spună povestea, cu un risc minor de traumatizare.

Alături de cele peste 34.000 de cluburi Rotary din intreaga lume, Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis este o organizație non-profit a cărei membrii iși oferă în mod voluntar timpul și dăruirea pentru a servi în comunitatea din care fac parte.

Dacă doriți să ne susțineți în proiectele viitoare, ne puteți fii alături și în calitate de:

Donator – mai multe info AICI

Sponsor – mai multe info AICI

Voluntar – mai multe info AICI